În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.
Panică la Constanța! Un incendiu puternic a izbucnit în parcarea subterană a unui bloc. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. 250 de oameni au fost evacuați de pompieri. Doi copii și șapte adulți au ajuns la spital. La faţa locului s-au deplasat 35 de autospeciale, autospeciale cu apă şi spumă, echipaje medicale, dar și trei autospeciale de lucru la înălţime.
Un singur pacient a fost în stare gravă, cu arsuri de căi aeriene superioare şi arsuri de gradul 2 pe 7% din suprafaţa corporală. Acesta a rămas internat la chirurgie plastică – terapie intensivă, iar starea sa este stabilă.
Alarma s-a dat după miezul nopții. Locatarii au sunat la 112 după ce au auzit un zgomot puternic. Mulți au reușit să iasă la timp din bloc, însă aproximativ 100 de oameni au fost coborâţi cu autoscările de pe acoperiș şi etajele superioare. Din primele informații, incendiul ar fi izbucnit de la o mașină aflată în parcarea din subsolul blocului care nu avea autorizație ISU. În total 37 de autoturisme s-au făcut scum. Pompierii au reușit să stingă focul după trei ore. Citește mai mult…
Urmărire ca în filme în Suceava! Polițiștii au tras focuri de armă, după ce un șofer nu a oprit la semnalul lor și a încercat să scape cu fuga. Mașina nu avea montată plăcuța de înmatriculare în partea din față, iar oamenii legii au vrut să afle care este motivul. Șoferul nu doar că nu a oprit, dar a apăsat pedala de accelerație atunci când a văzut poliția.
Fugarul nu a fost impresionat nici de focurile de avertisment trase în aer, astfel că polițiștii au decis să țintească pneurile. Nici asta nu l-a impresionat. A mers pe un câmp, a părăsit vehiculul și a fugit pe un deal. A fost prins în scurt timp. Acestuia i s-a suspendat permisul pentru două luni, a primit amenzi de peste 5.000 de lei și i-au fost reținute plăcuțele de înmatriculare. Citește mai mult…
De Crăciun, fii mai bun. Însă la Iași, de exemplu, nervii în trafic au pus capăt îndemnului creștin și au transformat strada în ring de box. Doi șoferi și-au rezolvat neînțelegerile cu pumni și picioare, pe asfaltul acoperit cu mâzgă. Imaginile au fost surprinse de camera de bord a unui alt șofer și se vede cum bărbatul cu geaca neagră îl lovește pe cel de la volan. Acesta iese din mașină și îi răspunde la atac și îl lovește cu pumnii și cu picioarele și nu se lasă nici măcar atunci când partenerul său cade pe stradă. La un moment dat, oamenii din jur au intervenit să aplaneze conflictul.
Inconștiență aproape criminală. Un șofer de 19 ani care se afla în mașină cu un prieten a intrat într-o depășire, înainte de o trecere de cale ferată, însă a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un stâlp de pe marginea drumului, în localitatea Plosca din Teleorman. Impactul a fost atât de puternic, încât bordul mașinii a fost distrus complet. Cei doi bărbați au fost transportați la spital în stare gravă. Unul dintre ei era inconștient, iar cel de-al doilea a suferit mai multe traumatisme la nivelul picioarelor. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cauzele producerii evenimentului.
Un bărbat de 30 de ani a circulat cu viteză în localitatea Cicârlău, pe drumul dintre Baia Mare și Satu Mare, și cum drumul era alunecos n-a mai putut struni caii putere. În urma impactului puternic, șoferul a rămas încarcerat. Echipajele pompierilor au ajuns în scurt timp și au extras șoferul pe care l-au transportat de urgență la spital. Autoturismul a fost distrus în totalitate.